Thursday, July 17, 2008

Radarele din Romania -reguli si norme legale

Ai fost prins de radar si ai primit amenda? Nu stii cum sa scapi basma curata? Poate ti-ar prinde bine randurile de mai jos:


1. În momentul în care politistul va opreste pentru depasirea vitezei, la cererea dvs., el TREBUIE sa aiba asupra lui si sa va prezinte: certificatul de omologare a aparatului radar de catre Biroul Român de Metrologie Legala, buletinul de verificare metrologica în termen de valabilitate respectiv 12 luni de la data efectuarii verificarii si autorizatia de operator radar pentru cel care va încheie procesul-verbal. Lipsa oricaruia din aceste documente trebuie prevazuta de dvs. la rubrica „alte mentiuni” si este caz de nulitate absoluta a procesului-verbal.

2. Politistii nu au voie sa mearga cu radarul mobil oprit si sa-l porneasca atunci când dvs. sunteti foarte aproape de el. Aparatul radar, conform normelor metrologice, are o functie de autotestare care se face automat la fiecare pornire a aparatului. Cât timp în partea stânga jos a fotografiei apare litera „T” aparatul radar nu si-a terminat autotestarea si conform normelor masuratorile nu pot reprezenta probe pentru aplicarea legislatiei rutiere (mai apare si o dunga alba care este exact peste ultima cifra din viteza prevazuta pe mijlocul fotografiei). De asemenea, tot conform normelor metrologice, politistii nu au voie sa foloseasca aparatul radar scos de pe suport deoarece nu se respecta unghiul de incidenta si nici nu au voie sa foloseasca un paravan pe care sa-l ridice la apropierea autovehiculului.

3. Aparatul radar de tip stationar nu poate fi amplasat în apropierea unei surse puternice de radiatii electromagnetice, adica un stâlp de radio, televiziune, telefonie mobila sau, cel mai des, o instalatie electrica de înalta tensiune. Normele pentru proiectarea si amplasarea unei locuinte prevad pentru evitarea poluarii electromagnetice amplasarea locuintei la cel putin 200m de o retea electrica de înalta tensiune. Deci, aparatul radar trebuie sa fie cel putin la 200m de instalatia electrica de înalta tensiune, în afara câmpului electromagnetic. Aparatul radar stationar are lungimea fasciculului de 400-500m. Daca acest fascicul este îndreptat spre instalatia electrica de înalta tensiune în timpul masurarii ceea ce se poate determina foarte usor din fotografie, atunci distanta la care trebuie sa fie amplasat aparatul radar stationar creste pâna la 400-500m functie de unghi.

4. Daca în fotografiile depuse în instanta drept probe de catre Politie apar mai multe autovehicule simultan, verificati în toate fotografiile distanta dintre dvs. si celelalte autovehicule. Daca aceasta scade de la prima fotografie la a doua, atunci nu dvs. aveati viteza cea mare din toate si este clar ca se încalca normele metrologice care prevad ca masuratorile nu pot constitui probe daca circula simultan mai multe autovehicule si nu se poate determina CLAR autovehiculul vizat.

5. Ordonanta 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor prevede ca agentul care constata contraventia se numeste agent constatator. Agentul constatator este si cel care aplica sanctiunea, altfel procesul-verbal este lovit de nulitate absoluta. Deci, daca un agent constata contraventia, dar procesu-verbal este întocmit de un alt agent (situatia în care se transmite viteza prin statie), procesul-verbal este nul, nu are nici o valoare si în urma contestatiei dvs. instanta îl va anula, va anula si amenda si punctele.

6. Ordonanta 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor prevede ca agentul constatator are obligatia sa aduca la cunostinta contravenientului ca are dreptul de a avea sau nu obiectiuni pe care sa le înscrie la rubrica „alte mentiuni” sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal. Deci, daca la rubrica „alte mentiuni” nu este completat nimic, atunci procesul-verbal este nul de drept si instanta îl va anula si va anula si amenda si punctele.

7. Camerele digitale amplasate pe drumuri nu sunt omologate de Biroul Român de Metrologie Legala (BRML) si nu pot fi folosite pentru determinarea vitezei legale, ci doar pentru probarea unei depasiri neregulamentare, trecerea pe rosu la semafor si altele de acest gen. Sistemul omologat de BRML este principiul buclei inductive: în asfalt sunt amplasati doi senzori electromagnetici la o distanta de 5 metri unul de celalalt. La trecerea prin dreptul primului senzor acesta imprima autovehiculului o amprenta magnetica unica. La trecerea prin dreptul celui de-al doilea senzor acesta calculeaza viteza si daca este mai mare decât cea legala, trimite comanda catre camera digitala care face fotografia din spate. Camerele care sunt prevazute cu bucla inductiva sunt doar 6 din cele 49 amplasate pâna în prezent si ele se afla pe DN1 la: Balotesti, Ciolpani, Puchenii Mari, Barcanesti, Comarnic, Sinaia. Camerele digitale din orase niciuna nu are bucla inductiva. Se observa foarte usor care camere au si bucle inductive prin faptul ca, pe fiecare sens, în dreptul camerelor respective lipite de asfalt, în exteriorul asfaltului, sunt doua portiuni de beton de circa 30cm/15cm, la circa 5m una de cealalta, în care sunt încastrati senzorii.

O sa adaug si eu pentru a completa acesta insemnare si legea exact; merita sa cititi ca o sa aflati lucruri interesante

NORMA DE METROLOGIE LEGALA NML 021 – 05 “Aparate pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor (cinemometre-radare)”
-publicata în Monitorul Oficial nr. 1102bis din 07.12.2005-

1 Domeniu de aplicare
1.1 Prezenta norma de metrologie legala stabileste cerintele metrologice si tehnice pe care trebuie sa le îndeplineasca cinemometrele care functioneaza pe principiul efectului Doppler în domeniul microundelor (cinemometre radar), utilizate de politia rutiera la masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor pe drumurile publice.
Prezenta norma de metrologie legala se refera atât la cinemometrele radar care functioneaza numai în regim stationar, cât si la cinemometrele radar care functioneaza si în regim stationar si în regim de deplasare a autovehiculului pe care sunt instalate (autovehicul de patrulare).
1.2 Pentru a putea fi introduse pe piata, puse în functiune sau utilizate în masurarile de interes public, cinemometrele radar prevazute la punctul 1.1 trebuie sa îndeplineasca atât cerintele metrologice si tehnice prevazute în prezenta norma, cât si cerintele aplicabile din norma de metrologie legala NML 001-05 “Cerinte metrologice si tehnice comune mijloacelor de masurare supuse controlului metrologic legal”.
[…]
3.2.3 Cinemometrul, sau fiecare bloc functional în carcasa proprie, trebuie sa fie prevazut cu o eticheta care sa contina cel putin urmatoarele inscriptionari:
- tipul, seria si anul de fabricatie a blocului respectiv;
- denumirea (sau marca comerciala) firmei producatoare;
- tipul si seria de fabricatie a blocurilor cu care functioneaza, în cazul în care acestea nu sunt interschimbabile;
- marca metrologica de model (în conformitate cu specificatiile din certificatul de aprobare de model), daca aceasta nu este inscriptionata în alt loc.
Aceste inscriptionari trebuie sa fie marcate lizibil si astfel încât sa nu poata fi sterse.
[…]
3.2.6 Cinemometrul trebuie sa fie prevazut cu o functie de autotestare, care sa poata pune în evidenta orice defect sau dereglare functionala, ce pot avea influenta asupra exactitatii de masurare.
Aceasta functie trebuie sa fie activata automat la fiecare punere în functiune a cinemometrului, având si posibilitatea de a fi activata manual de catre operator, ori de câte ori se considera necesar. În cazul depistarii unor defecte sau dereglari functionale, acestea vor fi semnalate iar functionarea cinemometrului va fi blocata.
3.3.3 […] Discriminatorul de directie împreuna cu alte mijloace suplimentare (cu care este dotat, prin constructie, cinemometrul) trebuie sa asigure identificarea sigura a autovehiculului a carui viteza este masurata si în cazul în care acesta nu se afla singur în raza de masurare a cinemometrului. Daca acest lucru nu este posibil, cinemometrul trebuie sa anuleze rezultatul masurarii în cazul în care doua sau mai multe autovehicule cu viteze diferite traverseaza simultan fasciculul de radiatie.
[…]
3.5 Cerinte tehnice functionale specifice blocului înregistrator
3.5.1 Înregistrarile efectuate trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele:
- data si ora la care a fost efectuata masurarea;
- valoarea vitezei masurate;
- sensul de deplasare a autovehiculului;
- faptul ca a fost efectuata autotestarea (conform. 3.2.6);
- imaginea autovehiculului, din care sa poata fi pus în evidenta numarul de înmatriculare al acestuia.
3.5.2 Atât în cazul utilizarii unui aparat de fotografiat, cât si a unei camere de luat vederi, trebuie sa fie asigurata corespondenta dintre directia de propagare a fasciculului de radiatie emis de antena si axa optica a aparatului de fotografiat (sau a camerei de luat vederi). Aceasta poate fi realizata printr-un sistem mecanic (permitând numai rotirea simultana a celor doua elemente) sau, daca acest lucru nu este posibil, prin respectarea stricta a operatiunilor de aliniere descrise în manualul de utilizare.
3.5.3 Daca cinemometrul este destinat si pentru functionarea pe timp de noapte, blocul de înregistrare trebuie sa fie dotat cu un sistem de iluminare de tip "blitz" (în cazul utilizarii aparatelor de fotografiat) sau cu un reflector în infrarosu, daca este utilizata o camera de vederi sensibila si în acest spectru. Aceste sisteme de iluminare trebuie sa asigure efectuarea unor înregistrari clare, cu respectarea cerintelor specificate la pct. 3.5.1.
3.6 Cerinte tehnice functionale specifice blocului de prelucrare si afisare
3.6.1 Blocul de prelucrare si afisare trebuie sa afiseze valorile masurate ale vitezelor auto-vehiculelor aflate în trafic, precum si viteza proprie de deplasare a autovehiculului de patrulare (în cazul utilizarii acestuia în regim de deplasare). Reciclarea masurarii poate fi efectuata manual sau automat. În cazul reciclarii manuale a masurarii, valoarea afisata a vitezei masurate trebuie sa se pastreze pâna la urmatoarea declansare manuala a masurarii.
[…]
3.8 Alte cerinte
3.8.1 Functionarea corecta a cinemometrelor instalate pe autovehicule, trebuie sa nu fie afectata de functionarea altor aparate aflate la bordul acestora si de conditiile existente în mod normal pe autovehicul.
3.8.2 Amplasarea cinemometrelor care functioneaza în regim stationar trebuie facuta astfel încât sa se evite pozitionarea lor în apropierea surselor puternice de radiatii electromagnetice (emitatoare de radio sau televiziune, linii electrice de înalta tensiune, etc.).
4 Cerinte privind utilizarea cinemometrelor
4.1 Cinemometrele trebuie întretinute, transportate, instalate si utilizate în stricta conformitate cu prevederile manualului de utilizare aprobat. Operatorii au obligatia de a se asigura în legatura cu corecta instalare si functionare a cinemometrelor si de a nu le utiliza daca exista dubii în ceea ce priveste corectitudinea efectuarii masurarilor.
4.2 Masurarile si înregistrarile care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislatiei rutiere în vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de catre operatori calificati. Instruirea operatorilor se va efectua în conformitate cu reglementarile specifice în vigoare, elaborate de institutia abilitata sa detina si sa utilizeze cinemometrele.
4.3 Cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai daca au fost verificate metrologic, au fost marcate si sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme si sunt însotite de buletine de verificare metrologica în termen de valabilitate.
4.4 Masurarile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislatiei rutiere daca nu sunt respectate cerintele 4.1...4.3 din prezenta norma, precum si în urmatoarele cazuri:
- daca masurarile au fost efectuate în conditii de ceata, ploaie, ninsoare sau furtuna;
- daca cinemometrul este destinat numai utilizarii în regim stationar, iar masurarile au fost efectuate cu cinemometrul în miscare;
- daca, în momentul masurarii, în raza de masurare a aparatului se deplaseaza simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidenta.


ORDONANTA 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

CAPITOLUL II: Constatarea contraventiei
Art. 15
(1) Contraventia se constata printr-un proces-verbal incheiat de persoanele anume prevazute in actul normativ care stabileste si sanctioneaza contraventia, denumite in mod generic agenti constatatori.
(2) Pot fi agenti constatatori: primarii, ofiterii si subofiterii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitati, persoanele imputernicite in acest scop de ministri si de alti conducatori ai autoritatilor administratiei publice centrale, de prefecti,
presedinti ai consiliilor judetene, primari, de primarul general al municipiului Bucuresti, precum si de alte persoane prevazute in legi speciale.
(3) Ofiterii si subofiterii din cadrul Ministerului de Interne constata contraventii privind: apararea ordinii publice; circulatia pe drumurile publice; regulile generale de comert; vanzarea, circulatia si transportul produselor alimentare si nealimentare, tigarilor si bauturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotarare a Guvernului.
Art. 16
(1) Procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este incheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia; indicarea societatii de asigurari, in situatia in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie; posibilitatea achitarii in termen de 48 de ore a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plangerea.
(6) In situatia in care contravenientul este persoana juridica in procesul-verbal se vor face mentiuni cu privire la denumirea, sediul, numarul de inmatriculare in registrul comertului si codul fiscal ale acesteia, precum si datele de identificare a persoanei care o reprezinta.
(7) In momentul incheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct in procesul-verbal la rubrica "Alte mentiuni", sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal.
Art. 17
Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.
Art. 18
Contravenientul este obligat sa prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele in baza carora se fac mentiunile prevazute la art. 16 alin. (3). In caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiteri si subofiteri de politie, jandarmi sau gardieni publici.
Art. 19
(1) Procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia.
(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
(3) In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului-verbal in acest mod.
Art. 20
(1) Daca o persoana savarseste mai multe contraventii constatate in acelasi timp de acelasi agent constatator, se incheie un singur proces-verbal.
CAPITOLUL III: Aplicarea sanctiunilor contraventionale
Art. 21
(1) […] Agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplica si sanctiunea. (deci procesul-verbal nu poate fi încheiat decât de agentul de politie care a constatat contraventia si nu de alt coleg de-al sau).


sursa

No comments: